Saturday 31 May 2014

Favoritele lunii mai

Luna aceasta au intrat în rutina mea câteva produse de care sunt tare mulțumită și despre care vă voi vorbi pe scurt în acest articol. 
Unele dintre ele vor beneficia curând de un review pe blog și vor fi marcate cu "*" pentru a nu repeta acest lucru. 

17 Eyes - Purple Heart s-a aflat pe pleoapele mele aproape toată luna și tare mult mi-a mai plăcut. Deși ușor prăfoase, fardurile sunt foarte pigmentate și cu o bază bună - Maybelline Color Tattoo -Endless purple - rezistă toată ziua.
MUA Cream Blusher*- Lush - a fost o surpriză tare plăcută. E primul meu blush cremă pentru că mereu mi-a fost teamă să încerc unul. Dar pot spune că oferă cel mai natural look și rămâne intact pe obraji până seara la demachiere.

Rujul Natural Collection - Pink Mallow - e un ruj pe lângă care m-am tot învârtit de-a lungul timpului, mai ales că umblă vorba prin târg că ar semăna foarte tare cu Angel de la MAC după care tânjesc cu disperare. Formulă bună, culoare simpatică foc, preț bun, not available in Romania... 
Rimmel Pro - Coral Romance - e oja de care m-am îndrăgostit pentru că e perfectă pentru unghiuțele de la picioare. De ce în mod anume acolo? Păi... În primul rând are peria maxi, ceea ce face ca aplicarea ojei la unghiile de la picioare să fie de 100 de ori mai ușoară. În al doilea rând... Știți că sunt roșcată și v-am mai povestit eu că la duș vopseaua roșie curge în prostie pătând tot în jur. Credeați că unghiile scapă? Hahaha! Nimic nu scapă! Le modifică imediat culoarea, mai ales dacă sunt date cu o nuanță deschisă, transformând-o într-o nuanță câcănie. De aceea acest coral e perfect, se potrivesște minunat cu vopseaua care curge din părul meu și pot pãstra aceeași pedichiură chiar mai mult de o săptămână. 
La unghiile de la mâini nu conrează așa mult, și-așa îmi schimb manichiura la 2-3 zile.


MUA - Undress your skin* - Voiam de ceva timp să-l testez și nu știu de ce am tot amânat. E bestial, se comportă ca oricare alt fond de ten mai scump și nu a fost decât £3. 
Real Techniques - Powder Brush* A fost o adevărată plăcere să aplic bronzer-ul cu această prnsulă în ultimul timp. Chiar dacă erau zile când aș fi vrut să renunț la bronzer, nu o făceam de dragul acestei pensule, as cheesy as it may sound.

Estee Lauder - Advanced Night Repair* Are un mare DA de la mine. Nu regret niciun bănuț dat pe el. Chiar dacă nu are efectele miraculoase cu care se laudă, beneficiile asupra tenului sunt vizibile. Dar mai pe larg despre el cu altă ocazie. :)


 Voi ce ați iubit luna aceasta și vreți să-mi recomandați?

Thursday 29 May 2014

Beauty haul de mai

Dacă este să fiu sinceră, vă mărturisesc faptul că voiam să mă sustrag ”îndatoririi” de a vă arăta ce mi-am achiziționat nou în luna mai. Și asta în primul rând pentru că îmi ia ceva timp să-mi amintesc ce am cumpărat luna asta și nu luna trecută, de exemplu, dar și pentru că foarte multe din aceste produse nu se găsesc și în România și v-am mai spus eu că nu-mi face nicio plăcere să vă vântur prăjitura cu frișcă pe la nas când voi sunteți la dietă.
Motivul pentru care m-am mobilizat să o fac, totuși, este faptul că mi-am dat seama că se încheie luna și vin postările cu favorite peste noi, și printre favoritele mele se află câteva din produsele nou cumpărate. 

O să încep cu rujurile. Toate sunt ieftinuțe tare și mi-au plăcut mult culorile. Avem așa:
NYX - Stella
P.S. Love... - 2493
Cien beauty - Perfect Pink
Natural Collection - Pink Mollow

Cu rujul de mai jos, Rimmel Lasting Finish Colour Rush - 210 Boom Chic a Boom (seriously?!), am o poveste. În aprilie i-am trimis mamei mele unul, un roz superb, pentru că da, nu m-am putut abține să nu-l testez. Am zis că neapărat trebuie să-mi iau și eu unul. Intrasem în Superdrug cu soțul să iau un deodorant sau ceva de genul și am zis să stric o vorbă despre ruj, poate poate... Și dragul de el, deși știe câte rujuri mai am, a zis să mi-l iau. De bucurie am luat repede rozul de pe raft să nu cumva să se răzgândeasă. Acasă mi-am dat seama că am luat rozul greșit (nu au decât vreo 5 nuanțe în această colecție și mă gândeam că e un singur roz), un fucsia de care mai aveam. Oh,well, life. Acum nu-mi rămâne decât să sper că atunci când soțul va vedea că am un articol nou pe blog se va uita doar la poze și nu va citi nimic. :))
MUA Cream Blusher - Dolly
Barry M - Peach Melba
Barry M - Sugar Apple

Maybelline Color Tattoo - On and On Bronze
Collection - Does it all mascara - cică ar fi un dupe după Benefit They`re real. Pe aceea nu am avut-o, deci nu pot face o comparație, dar aceasta e bunicică.
17 - Purple Heart. Îmi doream un astfel de trio cu care să pot realiza un machiaj mov fără să mai am nevoie de altă paletă
Rimmel Gel Eyeliner - 001 Black - am mai avut în alt ambalaj și parcă era mai bun...
Mostră Benefit Porefessional, cadou la o revistă.

Îmi cer scuze că vă arăt pensulele murdare, dar promit că le voi face un review și atunci vor fi curate. Dacă știam că urma să scriu azi acest articol le-aș fi spălat de aseară, dar am fost luată prin surprindere...
ZOEVA Petit Eye Blender
ZOEVA Soft Definer
Real Techniques Powder Brush
Real Tehniques Retractable Bronzer Brush

L`oreal the minerals True Match - o iubire mai veche. Va beneficia de un review.
La Roche Posay SPF 30 - căutam un spf potrivit tenului gras și am dat peste video-ul Lisei Eldridge în care vorbea despre astfel de produse și spunea că cele mai bune sunt cele de la La Roche Posay. Voi vedea dacă a avut dreptate sau nu..

Palmer`s Shampoo - fără sulfați!!
Garnier Anti-Imperfection Cleansing Gel
L`oreal Miracle Cleansing Oil

Șampon uscat Batiste
Charles Worthington Teturising Spray
Charles Worthington Split ends binder

Soap&Glory Sugar Crush Body Wash. Mult am mai tânjit după el..

Ați vrea să citiți un review la vreun produs anume?
Voi ce v-ați luat frumos luna aceasta?

Tuesday 27 May 2014

Scrub de buze - DIY

Indiferent că e iarnă sau vară, buzele trebuie întotdeauna să fie hidratate și exfoliate.
Mult timp am tânjit după scrub-ul de buze de la Lush, dar niciodată nu am putut justifica prețul exagerat de mare pentru un astfel de produs. M-am uitat acum să văd cu cât se vinde online în România același scrub: 35 de lei! 35 de lei pentru ceva ce pot face și eu cu ingrediente pe care deja le am în casă?? Mrrr!!!
Internetul e plin cu variante DIY pentru un lip scrub, dar eu vă voi arăta azi varianta mea și la final vă voi spune cu ce puteți înlocui anumite ingrediente sau ce mai puteți adăuga.

Ce ne trebuie:
- un balsam de buze pe care vrem să-l sacrificăm
- o linguriță de ulei de măsline
- câteva lingurițe de zahăr

- un recipient micuț cu capac. De la o cremă de ochi care s-a consumat, o alfel de cremă, nu contează. Ideea e că trebuie să fie micuț. Eu am folosit un recipient pentru creme dintr-un set de acela de travel cu sticluțe și borcănașe goale în care să-ți pui din produsele preferate, să nu le cari după tine full size.
- un bol în care să amestecăm ingredientele
- o linguriță.

Prima dată facem ceea ce ne-am dorit toată copilăria să facem cu rujurile mamei (you know you wanted to..): scoatem tot batonul și-l măcelărim după plăcere.

Trebuie să se înmoaie și să ajungă la o consistență cremoasă.

Adăugăm o singură linguriță de zahăr pentru moment, urmând ca mai târziu să decidem dacă mai trebuie. Amestecăm bine.

Adăugăm cam o linguriță de ulei de măsline. Depinde de cât de hidratant era balsamul. Al meu era destul de hidratant, așa că am pus  jumătate de linguriță de ulei de măsline. Amestecăm până la omogenizare.

Pentru că era cam cremos rezultatul și pentru că îl voiam mai abraziv, că doar de asta e scrub, am mai adăugat 2 lingurițe de zahăr.


Acesta e rezultatul pe care mi-l doream, o consistență mai "uscată", dacă o pot numi așa.

După cum se poate vedea, produsul este  foarte hidratant și abraziv în același timp.

Acum nu ne mai rămăne decât să aplicăm produsul pe buze și să masăm delicat pentru a nu le irita. Astfel va înlătura toată pielea uscată și celulele moarte. După ce considerăm că și-a făcut treaba, ștergem produsul cu un șervețel. Chiar dacă e foarte dulce, eu nu recomand să-l lingeți de pe buze cum am văzut că fac multe, pentru că, să fim serioși, e zahăr amestecat cu piele moartă acolo, nu??

Particulele de zahăr vor înlătura, cum am mai spus, celulele moarte, iar balsamul și uleiul vor hidrata buzele în același timp.

Eu am ales să folosesc un balsam colorat pentru hidratare, dar și pentru culoare. Acesta poate fi înlocuit cu ulei de cocos sau Vaseline. Pentru culoare puteți adăuga puțin colorant, și chiar esențe dacă doriți să-i dați o anumită aromă. Pe lângă uleiul de măsline puteți adăuga și câteva picături din alte uleiuri care credeți voi, vor aduce beneficii buzelor. Și să nu uităm că puteți adăuga și miere sau că puteți înlocui zahărul alb cu zahăr brun. 
E foarte ușor de făcut, cred că mi-a luat doar 10 minute cu tot cu poze. Și nici nu are rost să mai vorbesc de preț...

După ce a fost gata l-am adăugat în cutiuță. Mi-a mai și rămas puțin. 




Adio buze uscate și crăpate!

Veți încerca să faceți acest scrub?

Monday 26 May 2014

Fashion haul de mai

 Mai e pe sfârșite așa că m-am gândit să vă arăt ce mi-am achiziționat în materie de haine și accesorii în această lună. Nu sunt foarte multe, dar am făcut prima mea comandă pe Sheinside.com și eram nerăbdătoare să vă spun părerea mea
Am văzut că multe fete din România și de aici, din UK își tot comandau de pe acest site, și curioasă din fire, am intrat să văd de ce este atât de popular acest magazin online. Mai e nevoie să spun că m-am îndrăgostit pe loc? (Eu nu am plătit nici shipping, nici taxe de livrare. Nu știu exact care-s condițiile pentru Ro în acest sens. Pentru că era prima mea comandă pe acest site trebuia să beneficiez de o reducere de 15%, doar că acel cod pe care ei mi l-au trimis pe mail în acest scop nu a funcționat. Nu mi-am bătut capul, am renunțat la reducere, și-așa era comanda mică și nu s-ar fi simțit...)
În primul rând am dat comanda pentru această bluză. Nu mai văzusem nimic asemănător în magazine. Off the shoulder și fundă?! Trebuia să fie a mea! E albă ca spuma laptelui, dintr-un material foarte lejer și finuț, perfect pentru vară. Sunt foarte încântată de ea și de abia aștept să o port!!

La fel de încântată sunt și de acest cardigan/kimono din dantelă. Mi-era teamă că va arăta ieftin și de prost gust în realitate, dar nu e deloc așa. L-am purtat deja de 2 ori și îmi place la nebunie. E foarte fin și moale și întregește orice ținută simplă. Love it! 
Ceea ce vreau să precizez este faptul că deși în descriere se spune că e de culoarea caisei, în realitate e crem. Pentru mine e mai bine așa, e mai ușor de asortat. :)

Această bustieră în stil Brigitte Bardot mi-a luat ochii în H&M. Cred că o să arate minunat cu fuste cu talie înaltă. 

Tricoul acesta e luat la caterincă, dar chiar îmi place. Și la doar 3 lire, cum să refuz? :D

Am trecut de foarte multe ori pe lângă aceste maiouri cu danteluță în Primark și nu m-au atras deloc. Dar am văzut o fată purtând un astfel de maiou cu un kimono deasupra și arăta bestial. Am vrut pe negru dar nu aveau mărimea mea...

Tot din Primark mi-am luat și această cămașă de la care nu-mi puteam lua gândul. Fondul e mint, nu bleo cum a ieșit în poză. O ador, ador orice e cu flori, doar știți. :)

Țineți minte că acum ceva timp vă spuneam că am câștigat câțiva bănuți la poker și că mi-am luat săndăluțe cu ei? Acestea sunt (Primark). Eu nu port purta sandale cu barete subțiri, pur și simplu simt cum îmi intră în carne. E un chin când trebuie să-mi cumpăr încâlțăminte de vară. Așa că le-am luat imediat pe acestea când am văzut că au banda lată în față. Și ce credeți? Am ieșit cu ele jumătate de oră din casă să le testez și m-am întors aproape plângând!! E atât de dur materialul acela încât am făcut buba imediat.:( Deci dacă aveți ceva ponturi despre cum să inmoi pielea ecologică, vă rog să-mi spuneți!...

Și câteva accesorii. Chestia aia cu floarea soarelui e de pus la baza cocului.



Vă place ceva anume din ce v-am prezentat în acest articol?
Voi ce v-ați luat frumos luna aceasta?

Saturday 24 May 2014

One day, One hour #11

Am cam neglijat această rubricuță care știu că vă place destul de mult, în primul rând pentru că nu simțeam că fac lucruri deosebite și nu voiam să vă arăt lucruri mai banale decât banalul. Nici ieri nu am făcut cine știe ce, dar dacă tot urma să ies cu prietena mea pe care ați mai văzut-o în cadrul acestei rubrici, am profitat de ocazie și am făcut și poze. Mare lucru nu e de spus... just an ordinary day.


~ 9 a.m.
Mic dejunul ”campionilor”: jumătate de grapefruit și o cană de ceai verde... :( Guess the diet! :D

~ 10 a.m.
Mi-am refăcut unghiile, de data aceasta cu cea mai închisă nuanță de albastru pe care o aveam. Și m-am uitat la hauls pe youtube.

~ 11 a.m.
Mi-am făcut părul cu nenorocitul ăsta gras. După ce că îmi ia o grămadă de timp să-mi fac onduleuri cu el și îmi agață părul în prostie, buclele nici nu țin. Nici nu știu de ce mai încerc...

~ 12 p.m.
După ce a fost gata și machiajul am constatat că părul s-a lăsat de tot! :((

~ 1 p.m.
Ghinion. Am uitat să fac poza la ora asta. E prima dată când mi se întâmplă. Mi-am pierdut exercițiul și ar trebui să fiu pedepsită! :)) Pe la ora respectivă m-am întâlnit cu prietena mea și am început să luăm magazinele la rând, as you do...

~ 2 p.m.
În Primark!! #amgasitcelmaiprostunghisiacoloamfacutpoza

~ 3 p.m
Obosite și însetate fiind, am intrat în prima cafenea ce ne-a ieșit în cale și ne-am tras în selfie.

~ 4 p.m.
Înainte să ajung acasă m-am dus pe la Lidl să-mi iau creveți mari, dar nu aveau decât de ăștia cu tot cu codiță. La foamea pe care o aveam, nu m-am plâns...

~ 5 p.m.
Am mai văzut un episod din Scandal.

~ 6 p.m
Duș time. În această minunată cutie înflorată îmi țin toate produsele pe care le folosesc în duș. Nu vă arăt prea mult din ce e înauntru pentru că am în plan un articol cu această temă.

~ 7 p.m
Am reorganizat șifonierele și am pus pe umerașe doar bluzele & co  pe care le purtăm în perioada asta și care se boțesc ușor. Asta a fost și un fel de motivație pentru a călca azi. E 17:26 în momentul acesta la mine. Credeți că am călcat vreo bluză până la această oră? :( Sunt dezamăgită de mine!

~ 8 p.m
Am plecat la cumpărături.
~ 9 p.m
Scutecele le-am pentru altcineva, evident. Să nu care cumva să vă faceți false speranțe.. :))

~ 10 p.m
Am gătit ceva pentru ca soțul să-și ia la pachet ziua următoare.

Și apoi direct la somn.
Voi cum v-ați petrecut ziua de ieri?

Wednesday 21 May 2014

5 rujuri perfecte pentru primăvară-vară

În momentul în care din punct de vedere calendaristic am intrat în primăvară mi-am dorit să scriu un articol despre rujurile pe care le consider perfecte pentru acest anotimp. Am încercat de mai multe ori să fac pozele (pentru că nu ar avea sens această postare dacă nu v-aș arăta cum se văd rujurile pe buze), dar niciodată nu nimeream lumina potrivită pentru fiecare nuanță în parte și mă lăsam păgubașă. Acum vreo două săptămâni am reușit, cu multă răbdare, să fac nenorocitele de poze, dar pentru că s-au întâmplat anumite lucruri în viața personală, nu am avut chef să vă ofer poze cu buze roz și flori pe cap. 
Acum că le-am găsit în telefon, am zis că e un semn și că articolul trebuie să apară pe blog. Am intrat puțin în panică atunci când am realizat că primăvara e pe sfârșite, dar la o analiză mai atentă, mi-am dat seama că nuanțele alese sunt în aceeași măsură potrivite și pentru vară. 
Prin urmare, astăzi vă voi prezenta cele 5 rujuri care intră în topul meu pentru primăvară-vară. Pe lângă culorile alese, un criteriu foarte important de care am ținut cont a fost ca acestea să fie disponibile în România, iar altul, să aibă prețuri rezonabile.

In no particular order...

Max Factor - Magenta Divine. Un ruj cremos, cu finish lucios, un corai cu ceva tente roz.
Sleek - Papaya Punch. Un ruj mat de un portocaliu foarte intens, care bate spre neon.
Maybelline - Fuchsia Flash. Un fucsia turbat, cremos, minunat!
Sleek Matte Me - Brink Pink. Un ruj lichid care se usucă mat, de un roz aprins care arată neon pe buze. (Review complet)
Avon - Frostiest Mauve. Un ruj cu efect metalizat, un roz - mov purtabil indiferent de oră.

Pe buze arată așa:

           Magenta Divine                             Papaya Punch                             Fuchsia Flash


            Brink Pink                                                               Frostiest Mauve






Sunt curioasă ce părere aveți de alegerile mele și dacă ați purta aceste rujuri.
Care este rujul vostru preferat pentru primăvară-vară?
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...